Odă zeiței negre

de Jessica Reidy
Traducere de Laura Sandu

Purtam un șirag de iasomie albă
pentru zeița neagră, și când m-am dezbrăcat
o petală-mi stătea lipită de piept
și liberă n-am fost – gonită,
descojită, aruncată,
am fugit din odaie-n odaie
cu trenă de mătase, până când, în sfârșit, m-am oprit să pozez pentru artiști
pe-un piedestal, ca alte Romnjii, înaintea mea
naufragiate în Europa, hăituite
refugiate, care, ca să-și câștige traiul, pozau
pentru portrete caravaggești numite „Gypsy”
scăldate în cuvintele cele mai grele,
cu degetele lor cafenii pictate cum pătrund în pungi,
și fură rubine în timp ce ghicesc în palma unui filfizon
prea fascinat de corsetul lor strâmt ca să observe
mâinile lor pline cu aur și cărți.

Cu cât le-or fi plătit pe-acele Romnjii

Pentru sudoarea tinereții lor, în pură nemișcare?
Străjerul le bătea în continuare?
Gurile lor se umpleau de sânge și obidă?
[…]Nu suntem făcute doar din originile noastre
dar ceva din ele păstrăm, ceva din coasa care taie gâtul unui drac,
ceva din limba lungă care linge sarea roșie a păcatului,
strigătul de luptă vechi de o mie de ani forjat din rămășițe
și cântecele cântate în lagăre pentru copiii speriați.
Moartea este / o femeie frumoasă.

Sara la Kali, zeița noastră romă
a navigat pe Nil, cu al treilea și al patrulea braț ascunse la spate,
a coborât din barca Mariei, în chip de servitoare, minunată,
iar Gangele i-a înrâurit trupul cel negru.
Tăinuită-n frunzișuri, ea stă pe-un soclu
Și sub veșmintele-i de piatră, un vârf de sabie lucește.

Mama Gitanilor nu-și privește nepăsătoare copiii
Cum se chircesc în fum.

Chiar dacă-s goală, eu sunt penelul ei
și nimeni nu mă poate zugrăvi cu-adevărat.
Chiar dacă-s permeabilă, eu sunt carnea ei
și nimeni nu m-a atins vreodată.
Acolo unde este ea, femeile rome cresc ca ciupercile,
Se ridică întregi, din morți, sub copacii goi.
Femeile bătrâne rotesc furcile
Și țes cununi din flori de câmp
și cântă-n timp ce luptă și lucrează,
oftând mierea amarului.
Când respir, îmi bate în plămân cu unghia ei lungă.

Iasomia înflorește sub sânul meu
În ciorchini de oțel mătuit.
Ei îi place că-mi port fustele cu pumnalul
ascuns în cizmă, că-mi răsucesc codițele și sparg
sticle pe alei ca să alung bărbații.
Suntem căprioare sălbatice cu lame de ras
între dinți, ne facem drum cu grijă printre urzici,
spre râu, din poale ni se scutură petale.

Femeile rome cresc ca ciupercile,
Se ridică întregi, din morți, sub copacii goi.

Shopping Basket
Abonează-te la newsletter-ul nostru
Află primul/a despre următoarele spectacole și ce proiecte mai pregătim!
Noi vă respectăm confidențialitatea.
RO
EN RO