Poți să mă scrii la nota de subsol în istorie
Cu minciunile tale amare, vorbe de nimic,
Poţi să mă târăşti chiar prin noroi,
Şi totuşi, precum praful, mă ridic.

Îndrăzneala mea te deranjează?
De ce eşti copleşit de invidie?
Că pășesc ca şi cum aş avea puţuri de petrol
Săpate la mine-n sufragerie.

Ca lunile şi ca sorii,
Cum trec valurile sigur, matematic,
Cum răsar miraculos speranţele,
La fel şi eu, încă mă ridic.

Ai fi vrut să mă vezi învinsă?
Cu capul plecat şi ochii în pământ, umilită?
Cu umerii căzuţi, ca lacrimile.
De la strigătele de ajutor să fi fost slăbită.

Aroganţa mea te insultă?
Nu o lua prea personal,
Eu mă distrez de parc-aş avea mine de aur
Săpate la mine în grădină

M-ai putea împușca cu vorbele tale,
M-ai putea înjunghia cu privirile tale tăioase
M-ai putea ucide cu ura ta,
Și totuși, ca aerul, eu mă voi înălța.

Senzualitatea mea te deranjează?
Te surprinde că dansez
Ca şi cum aş avea diamante
Acolo unde coapsele mi se întâlnesc?

Din colibele istoriei ruşinoase
Mă ridic
Dintr-un trecut înrădăcinat în durere
Mă ridic.
Sunt un ocean negru, legănându-mă în grandoare,
Mă umflu şi scad, purtându-mi valurile.

În urma mea lăsând nopţi de teroare şi spaimă,
Mă ridic.
Către zorii unei zile pline de lumină,
Mă ridic.
Purtând cu mine darurile pe care cele dinaintea mea mi le-au lăsat
Eu sunt visul şi speranţa celui oprimat.

Mă ridic.
Mă ridic.
Mă ridic.