De mult e dusă vremea
Când romii pribegeau pe drumuri
Dar eu încă-i mai văd.
Ei sunt ca apa care curgătoare,
Mereu pe fugă.
Poți numai să ghicești
Ce-ar vrea să spună ea.
Vorbe nu are apa, biata,
Ca să vorbească sau să cânte,
Și doar din când în când trimite-n șoaptă,
Un strop de-argint, ca inima ce saltă.
O tresărire-a inimii de apă vorbitoare.
Numai un cal păscând pe luncă,
În preajma grajdului,
Aude și-nțelege.
Apa nu-l bagă-n seamă,
Mereu pe fugă.
Nu-s ochi pe lume să poată prinde
Apa mereu pribeagă.