Doi copii oxigenați se năpustesc asupra ei
atârnând de haina ei ca niște oglinzi
până când un bărbat cu mâini ca jambonul o trage deoparte
mârâind „Nu mai are nimic de zis!”
și minciuna aia îi atârnă în gură
ca o halcă de carne putredă.

III
Am moștenit Jackson, Mississippi.
La majorat, mi l-a dat pe Emmett Till
la cei 15 ani ai lui umflați ca vânătăile
pe obraji grăsuți de băiat
și-a petrecut singura lui vară în Mississippi
fluierând 21 de salve de tun în onoarea Sudului
în timp ce o fată albă a trecut pe lângă el pe stradă
și a fost botezat fiul meu pe vecie
în apele întunecate ale râului Pearl.
Corpul său mutilat este imaginea remanentă a majoratului meu
când am străbătut o vară nordică
străduindu-mă să ignor
fotografiile de la fiecare colț de stradă
ziarele afișele de protest revistele
Police Story, Confidential, True
insistența lacomă asupra detaliilor
simulând înțelegerea sau deținerea de informații
lungimea tăieturii de pe spatele băiatului mort
bocetul mamei sale îndurerate
buzele despicate, câte arsuri avea
ochii săi scoși
și cusuți, afișați pe primele pagini stridente
mai scandaloase decât viața
pretutindeni
avertismentul mascat, satisfacția secretă
legată de corpul mutilat al unui copil negru
pipăit de ochii de la colțul străzii
contuzie peste contuzie învinețită
și în orice direcție m-aș fi uitat în acea vară
am învățat să mă acomodez cu sângele copiilor
cu violența savurată
cu imaginile trupului negru zdrobit,
folosit, mototolit și înlăturat
care zăcea printre deșeurile de pe trotuar
ca fața unei femei violate.
Un băiat negru din Chicago
a fluierat pe străzile din Jackson, Mississippi
testând ce-a fost învățat că fac bărbații
cei care l-au învățat
i-au scos ochii sexul limba
și l-au aruncat în râul Pearl îngreunat cu pietre
în numele feminității albe
și-au dus onoarea excitată
înapoi în Jackson
și au sărbătorit într-un bordel
atestarea
dublului ritual al bărbăției albe.

IV
„Dacă pământul și aerul și apa nu îi judecă, cine suntem
noi să refuzăm o coajă de pâine?”
Emmett Till plutește pe coama râului Pearl, fluierând
timp de 24 de ani fantoma lui a zăcut ca umbra unei femei violate
și o fată albă a înaintat în vârstă cu prețul demnității
(cât a plătit ca să nu-i afle niciodată prețul?)
acum râul Pearl își proclamă judecata tulbure
iar eu pot să-mi rețin compasiunea și pâinea.
„Greu, dar nici chiar așa.”
Chipul îi e aplatizat de resemnare și disperare
de dureri antice și familiare
o femeie care-și studiază viitorul șifonat
ca fata albă spurcată de fluieratul lui Emmett
fără să-i fie permis vreodată să se exprime
fără putere, fără sfârșit
fără voce
e în derivă între ruinele onoarei sale
și un bărbat cu față de călău
o trage deoparte.
În ochii mei
pâlpâie imaginile remanente ale unei ploi de coșmar
o femeie își frânge mâinile
sub greutatea chinurilor evocate
eu mă târăsc printre fantomele verii
trădată de vederea
mea și a ei
devenim pești-dragon pentru a supraviețui
ororilor pe care le trăim
cu plămânii striviți
adaptați la respirarea de sânge.
O femeie-și evaluează daunele vieții sale
ochii mei sunt caverne, bucăți mari de piatră gravată
legate de fantoma unui băiat negru
care fluieră
speriați și cu lacrimi în ochi
copiii ei oxigenați se grupează
precum mici oglinzi ale disperării
tatăl lor pune mâna pe ei
și, fără să scoată un sunet,
o femeie începe să plângă.