We start the second season of I am the Leading Actress, the show that does what no other TV show does: it talks about the Roma community from an anti-racist, queer and feminist self-representation perspective and it creates a space for expression for the Roma perspective by involving Roma specialists in debates about their own identity and history.
This season will include 7 episodes with a bi-monthly frequency and we’ll explore various and important topics. We invite you on our virtual set for a complex and dynamic journey: we start from the current context - in which our neighbors across the border are the victims of war - and analyze the discrimination of Roma refugees; We’ll also talk about the need for sex education and how we live in a society that normalizes the harassment of women. We bring in the light young artistx and their resilience through art, we explore the need for intersectionality and representation of Roma people in the LGBTQI + community have and other surprise topics.
Arta înseamnă vindecare, rezistență și împuternicire. Înseamnă acceptarea propriei identități și transformarea ei într-o sursă continuă de inspirație. Înseamnă lupta cu o societate patriarhală care limitează, înseamnă curaj și oferirea unei voci tuturor acelora care nu pot să vorbească.
Dar arta devine și stereotipică atunci când portretizează comunitățile minoritare prin ochii majorității, când există o singură narațiune unidimensională despre ce înseamnă să fii rom, de obicei strâns legată de sărăcie, lipsa educației și viața în comunitățile tradiționale. Când arta se folosește de „privirea albă” pentru a exotiza cultura romă până la abuzul împotriva ei, când filmele nu vorbesc despre spectatorii lor neromi și despre propria lor contribuție la istoria de rasism împotriva romilor și când stereotipurile nu sunt chestionate, ci amplificate, mediul artistic devine doar un alt mod de discriminare. Arta joacă un rol politic, iar creatorii ei au responsabilitatea de a-și folosi puterea pentru a lupta cu narațiunile unidimensionale – dar câți dintre ei fac cu adevărat asta?
În ultimul episod al sezonul II din emisiunea Eu sunt actrița principală aducem în fața publicului generația tânără de artiști romi care reprezintă comunitatea. Vorbim cu ei despre cum publicul se emoționează doar dacă își expun viața personală, dar atunci când se folosesc de artă pentru a vorbi despre sclavie, de Holocaustul romilor sau de drepturile lor, li se reproșează că fac „propagandă romă” sau că sunt prea radicali.
Ce înseamnă asumarea identității rome în mediul artistic și care sunt provocările ei? De ce publicul mainstream apreciază poveștile despre romi în care se victimizează mai mult decât pe cele despre rezistența lor?
Cum se luptă artiștii cu dublul standard impus de societate – acela conform căruia, dacă ești rom, trebuie să muncești dublu ca să îți demonstrezi valoarea?
La aceste întrebări și multe altele explorăm răspunsurile alături de soprana 𝐈𝐬𝐚𝐛𝐞𝐥𝐚 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, ilustratoarea 𝐑𝐞𝐧𝐚𝐭𝐚 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐲 și 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐍𝐞𝐚𝐜𝐬̦𝐮, directorul Centrului Național de Cultură al Romilor „Romano Kher”. Vorbim despre discriminarea pe care au trăit-o în comunitate și înafara ei, despre relația pe care o au cu identitatea lor, despre nevoia de suport a artiștilor și despre modul în care arta e o formă de eliberare, dar poate deveni ușor și o încorsetare produsă de societatea albă.
De-a lungul sezonului II al emisiunii Eu sunt actrița principală, am vorbit despre război și comunitatea romă din Ucraina, revenge porn, relații abuzive și abuz în școală, educație sexuală și drepturile comunității queer. Conversația despre arta romă și artiștii care o creează marchează încheierea acestui sezon plin de subiecte importante și necesare, de aceea vă încurajăm să nu îl ratați!
𝐈𝐬𝐚𝐛𝐞𝐥𝐚 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 are 22 de ani şi s-a născut la Piatra Neamţ. A absolvit Liceul de Arte „Victor Brauner“, unde, în primii opt ani a studiat pianul ca instrument principal şi ulterior a dat admiterea la canto clasic în liceu. În prezent urmează cursurile Universității Naționale de Muzică din București, iar recent a fost inclusă în cadrul Corului Regal, un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Isabela a obţinut de două ori bursa „Tinere Talente“ a Fundaţiei Regale Margareta a României, a câştigat diverse competiţii naţionale şi internaţionale şi a avut performanţe muzicale în evenimente prestigioase. Este bursieră la Roma Education Fund, unde a cunoscut activişti romi care au ajutat-o foarte mult în dezvoltarea sa civică prin artă. A obţinut bursa „Canto Summer Program“ şi vara trecută a lucrat cu cei de la Metropolitan Opera House New York, dar şi cu personalităţi din alte instituţii mari de muzică clasică. De curând a participat împreună cu surorile ei la emisiunea Imperiul Leilor, acolo unde ideea de afacere pe care au propus-o – o colectie de haine cu elemente de design vestimentar tradițional romani – a căștigat aprecierea si finantarea din partea juriului. Prin tot ceea ce face își doreşte să inspire alţi tineri, să-i determine să îndrăznească, să viseze şi să lupte pentru idealurile lor.
𝐑𝐞𝐧𝐚𝐭𝐚 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐲 a absolvit în acest an Universitatea de Artă și Design din Cluj, Facultatea de Arte Decorative și Design, la Secția Modă – Design Vestimentar. În 2020 a participat cu lucrarea „Tolerancia” în cadrul expoziției internațională „The Traveling Tolerance Poster Show”. A colaborat cu publicația Decât o Revistă, realizând ilustrații pentru seria de eseuri despre sclavia romilor și amprenta celor 500 de ani asupra României contemporane. A creat logo-uri pentru diferite proiecte educaționale, e autoarea unui articol pentru revista „Raza de cultură” despre „Artele vizuale rome”, publicația fiind editată de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher”. Renata a colaborat cu compania de teatru Giuvlipen și a realizat coperta primului album de trap feminist din țară, Tehno-Vrăjitoarele.
𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐍𝐞𝐚𝐜𝐬̦𝐮 a absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București. Deține un master în Management Strategic și Dezvoltare Socială. În prezent este directorul CNCR, singura instituţie publică cu personalitate juridică din România care are ca scop conservarea, promovarea şi dezvoltarea valorilor etno-culturale ale comunităţii romilor. Mihai este membru fondator al Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza” și co-autor al lucrării „Romii… în căutarea stimei de sine” (2007), în 2009 a făcut parte din echipa care a elaborat studiul „Evaluarea politicilor publice educaționale pentru romi”, în 2010 a contribuit la documentarea perioadei de deportare a romilor în Transnistria și la elaborarea lucrării „De ce nu plâng?… Holocaustul romilor și povestea lui adevărată. Deportarea romilor în Transnistria: mărturii, studii, documente.”
În facultățile cu profil artistic, intimitatea se confundă cu profesionalismul. Așa am ajuns să avem generații de studenți care au trăit abuzuri recurente și care nu au fost învățate că e necesar să le denunțe. Școala protejează abuzatorii și le permite să hărțuiască și generațiile viitoare. Într-o industrie care normalizează și scuză abuzurile, artiștii care își găsesc curajul de a vorbi despre ce se întâmplă sunt judecați și priviți cu scepticism. Pe acest fundal în care tot victimele ajung să fie blamate, arta nu mai vindecă, ci e chiar cea care provoacă traumele.
În episodul 6 al emisiunii Eu sunt actrița principală stăm de vorbă cu 3 femei a căror expertiză reprezintă o resursă valoroasă prin care putem înțelege implicațiile psihologice ale abuzurilor și modul în care reprezentarea femeilor în artă ajunge să le încurajeze.
Ce înseamnă de fapt abuzul și care sunt semnele unei relații abuzive?
De ce societatea nu se solidarizează cu victimele, ci mai degrabă cu agresorii?
Cum este perpetuată o dinamică toxică în mediul artistic prin reprezentarea fetișizantă a femeilor?
Pornind de la aceste întrebări, începem o discuție importantă și necesară despre nevoia de a analiza mai bine natura relațiilor pe care le avem și modul în care ele pot deveni un instrument de de manipulare în teatru, film, școală și acasă.
𝐅𝐥𝐚𝐯𝐢𝐚 𝐃𝐢𝐦𝐚 (n. 1993, Brașov) a absolvit departamentul de jurnalism al UBB și studii vizuale la UB. Lucrează drept critic de film, curatoare de cinema și traducătoare. Alumn al unor programe precum Berlinale Talents și Locarno Critics Academy, a semnat texte pentru publicații precum FILM MENU, Films in Frame, Echinox, VICE, Variety, MUBI Notebook și Kinoscope, printre altele. Dincolo de cinema, cât și prin acesta, alături alte practici artistice și textuale, este interesată de reprezentarea memoriei și de conjuncția istoriei private cu cea oficială, de feminismul intersecțional și de perspective critice asupra contemporanității.
𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐒𝐭𝐨𝐢𝐜𝐚 este critic de teatru şi dans contemporan. Semnează cronici, analize, reportaje despre artele performative în Dilema veche şi Scena9. A publicat studii de teatru, dans contemporan şi performance în diferite volume și publicații culturale. A fost consultant artistic în instituții de spectacole și a curatoriat festivaluri. Face parte din juriul programului „10 pentru film” la TIFF. Este expert în comisii de evaluare a proiectelor culturale. Din 2021, a scris o serie de articole despre abuzurile din artele performative din Europa și România.
𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐚 𝐆𝐮𝐭̦𝐚̆ a absolvit Psihologia la Universitatea București și s-a specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de peste 15 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt In a Relationship sau Ideo Ideis. Crede că oamenii fericiți trăiesc în prezent și că prezentul are loc pentru toți oamenii.
Pe stradă – catcalling. La magazin – atingeri nedorite. Pe internet – hărțuire online. În intimitate – pornografie nonconsensuală. Indiferent de spațiul în care se află, femeile nu se simt niciodată cu adevărat în siguranță. Asta pentru că în societatea noastră cu valori patriarhale adânc înrădăcinate, violența împotriva femeilor, cultura violului și lipsa consimțământului sunt normalizate. Aceeași societate demonizează sexualitatea feminină atunci când femeile aleg să și-o exprime liber, dar le obiectifică și sexualizează corpurile împotriva voinței lor. De asta, femeile tind să fie mult mai blamate și judecate pentru deciziilor lor din spectrul sexual decât barbații. Conservatorismul patriarhal judecă, învinovățește și pedepsește victima în timp ce apără agresorul. Femeile “și-o cer”, iar “bărbații sunt bărbați”. Iar în lipsa unor reglementări legale clare, peste realitatea femeilor de pretutindeni plutește teama.
❓ Ce unelte avem noi, femeile, pentru a ne proteja de abuzuri? ❓ De ce e important să adresăm public aceste probleme? ❓ Ce e de făcut dacă ești victima unui caz de revenge porn? ❓ Cum luptăm cu misoginismul? Pornim pe urma răspunsurilor la aceste întrebări cu jurnalista Venera Dimulescu care a documentat povești despre fenomenul revenge porn în România și cu Ela Anton, creatoarea și gazda podcastului Hazard.
✶ ✶ Mai multe detalii despre invitate 𝐕𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚 𝐃𝐢𝐦𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 (33 de ani) e jurnalistă din 2016. Articolele ei au apărut până acum în publicațiile Casa Jurnalistului, Scena9 și Libertatea. În prezent, lucrează ca reporter full time la publicația Scena9. Anul trecut a avut în grijă o grupă de studenți la seminariile cursului de jurnalism narativ, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. 𝐄𝐥𝐚 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧 are 27 ani și este gazda Hazard, un podcast despre relații, sex și sănătate mintală. Și-a adus părinții în fața microfonului pentru discuții grele despre realitatea familiei ei: trauma unui avort făcut de mama sa înainte să cadă comunismul sau soluțiile găsite pentru lupta cu sărăcia din tinerețe. Crede că poate face lumea mai bună prin vulnerabilitate si adevar.
Pe 28 iunie 1969, poliția din NYC a intrat în Stonewall Inn, un gay bar din Manhattan pentru o percheziție care viza lipsa licenței pentru vânzarea de băuturi alcoolice a barului. Era ora 2 dimineața, iar persoanele care au reușit să iasă din bar fără să fie arestatx de ofițeri și-au dat seama că e momentul să rupă tăcerea și au început să protesteze împotriva abuzurilor poliției. Ofițerii au devenit violenți, iar lucrurile s-au transformat în ceea ce astăzi este cunoscut ca 𝐓𝐡𝐞 𝐒𝐭𝐨𝐧𝐞𝐰𝐚𝐥𝐥 𝐑𝐢𝐨𝐭𝐬 care au durat 6 zile și au reprezentat începutul mișcării de revendicare a drepturilor comunității queer. Activista transgender Marsha P. Johnson a fost una dintre cele mai proeminente participante la The Stonewall Riots și a devenit un simbol al revoluției și al rezistenței în fața abuzurilor pe care comunitatea LGBTQ+ a trebuit să le îndure de-a lungul timpului. Luna iunie înseamnă comemorarea acestor evenimente și tocmai de asta e important să ne amintim că Pride Month e despre celebrare, dar și despre a protesta pentru drepturile comunității. Și ca să onorăm cum se cuvine această ocazie, episodul 4 al emisiunii Eu sunt actrița principală aduce în prim plan membrix din comunitatea LGBTQ+ care prin munca și arta lor luptă cu o societate homofobă și transfobă.
Ce înseamnă o perspectivă intersecțională asumată în mișcările care promovează drepturile comunității LGBTQ+ ? Care sunt provocările asumării identității queer în comunitatea romă? Cum pot membrii din afara comunității LGBTQ+ să fie aliați activi? Cum arată alianța performativă și de ce e dăunătoare? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vom afla răspunsurile alături de Bianca Varga, Julio Elvisey Pisică și Arhanghella, invitațx acestei ediții, artiștx și membrx ai comunității LGBTQ+ . Pornim de la experiențele lor personale și ne avântăm într-o discuție care sperăm să devină o portavoce pentru necesitatea de a conștientiza importanța nevoilor comunității, pentru importanța luptei împotriva perspectivelor albe și a creării unui spațiu intersecțional în care vocile mebrilorx să fie auzite și luate în considerare. În fiecare episod ne-am propus să punem în centru organizații, initiative sau persoane care contribuie într-un mod relevant la subiectele abordate, de aceea vă încurajăm ca în episodul 4 al emisiunii să vă îndreptați atenția către oricare dintre invitațx noștri și să le susțineți printr-o donație care să le ofere șansa de a-și continua munca atât de necesară pentru lupta împotriva opresiunii. ✶✶ 𝐌𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐱 𝐞𝐩𝐢𝐬𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟒
𝐁𝐢𝐚𝐧𝐜𝐚 𝐕𝐚𝐫𝐠𝐚 ∞ Bianca Varga este o activistă nonbinară din România care se identifică cu genul fluid. Luptă pentru drepturi egale pentru persoanele LGBTQAI+ și promovează acele voci care trebuie auzite, susținând în special persoanele rome și persoanele vulnerabile din cadrul comunității. Activează în prezent în cadrul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Este creatoarea și una dintre gazdele „Două pupeze negre” – o emisiune de entertainment online, transmisă pe Facebook, care prezintă comunitatea LGBTQ din perspectiva celor două prezentatoare. Emisiunea e forma pe care o ia activismul Biancăi și e inspirată de propriile experiențe. Prin intermediul acesteia, condamnă discriminarea și aduce în lumina reflectoarelor vocile din comunitate, indiferent de etnie, vârstă sau gen.
𝐉𝐮𝐥𝐢𝐨 𝐄𝐥𝐯𝐢𝐬𝐞𝐲 𝐏𝐢𝐬𝐢𝐜𝐚̆ Este un artist interdisciplinar. Este, în prezent, student la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara. Pasionat de poezie, teatru și sunet, cariera sa artistică a început în adolescență, prin colaborarea cu Teatrul Independent Basca din Timișoara, alături de care a jucat în spectacole în țară și în străinătate. A participat, de-a lungul timpului, în diverse Festivaluri din țară și din străinătate (inclusiv în Bienala ArtEncounters și la festivalul de teatru v z b l în Timișoara). A fost peer-trainer în proiecte Erasmus+ și poemele lui au apărut în mai multe publicații din România. A făcut parte din echipa care a scris scenariului piesei „Sexodrom” a companiei de teatru rom Giuvlipen. În ultimii ani a început să experimenteze cu sunetul și producția de muzică pe cont propriu.
𝐀𝐫𝐡𝐚𝐧𝐠𝐡𝐞𝐥𝐥𝐚 Arhanghella este o artistă multidisciplinara. S-a alăturat de curând echipei Giuvlipen ca parte din proiectul „Rezistența Fetelor” și de atunci a mai fost implicată în proiectul performativ „Cu fiecare atingere vom renaște”. Face artă și este artă și declară că existența ei este o formă de protest în societatea transfobică și rasistă în care trăim.
Lipsa accesului la educație sexuală duce la perpetuarea stereotipurilor și prejudecăților legate de propriul nostru corp, la un dublu standard față de femei, la rușine și stigmă, la încurajarea cultului virginității și la mame mult prea tinere – conform unui studiu Eurostat din 2022, 44,44% dintre fetele care au născut în Uniunea Europeană înainte de a împlini vârsta de 15 ani sunt din România. Cu toate acestea, educația sexuală rămâne încă un subiect controversat în România. În comuni-tatea romă, dezinformarea față de acest subiect devine cu atât mai nocivă cu cât accesul la resurse este împiedicat de rasismul și preconcepțiile majorității față de minoritatea etnică romă. De aceea, ne-am propus ca în cel de-al treilea episod al emisiunii I am the Leading Actress să abordăm acest subiect considerat de prea mult timp tabu pentru a încerca să demonstrăm că educația sexuală e esențială și că ea nu îi determină pe tineri să își înceapă viața sexuală mai devreme, ci să își cunoască și să aibă autonomie asupra propriului lor corp și asupra Alături de Zita Moldovan, Mihaela Drăgan, Florentina Manea și Bogdan Paraschiv vom atinge subiecte precum: ⭐ căsătoriile timpurii ⭐ mituri despre virginitate ⭐ importanța cosnimțământului ⭐ cum influențează rasismul opinia publică când vine vorba de acest subiect
Invitați
Bogdan-Florin Paraschiv este licențiat în Drept și are un Master în Științe Penale. Este absolvent al Colegiului Național de Apărare și al Institutului Național de Administrație Publică, programul de formare specializată pentru ocuparea funcției publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. De asemenea, el este secretarul general al Partidei Romilor Pro-Europa și subsecretar de stat al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Florentina Manea este activistă feministă romă, care in prezent, își termina studiile la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Încă din liceu, Florentina a fost implicată în activități și proiecte de voluntariat legate de anti-discriminare, diversitate și implicarea tinerilor în politică. Ea lucrează ca asistent de comunicare și consultant pe proiecte din România și Ungaria care vizează combaterea discriminării față de Romi, folosind strategii politice și economice. Florentina este, de asemenea, mentor în cadrul programului de mentorat „Sisterhood” al Asociației E-Romnja și gazdă a podcastului Dajphen, care este cu și despre fete și femei rome, dincolo de stereotipuri și prejudecăți. Florentina s-a alăturat, de asemenea, Centrului European pentru Drepturile Romilor (ERRC) în 2022, în calitate de Human Rights Monitor in România.
Oana Țoiu este deputat de București. A fost secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale în Guvernul Tehnocrat, unde a coordonat politici publice pentru copii și familie, intervenții de urgență pentru românii din Diaspora și reforme de debirocratizare a sprijinului oferit de stat. Este Președinta Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților și unul dintre coordonatorii programului de guvernare USR PLUS. A inițiat și coordonat programe de sprijinire a tinerilor pentru antreprenoriat social și implicare civică și a fost implicată în grupuri de lucru și proiecte de training sau consultanță în parteneriat cu peste zece țări. Ca deputat, a coinițiat proiectul „Zi liberă pentru vaccinare”, care a devenit lege, a introdus în Parlament accesul la sprijin pe perioada școlilor închise și familiile monoparentale, acum în vigoare. A inițiat și face în continuare advocacy pentru proiectul de lege pentru schimbare a Codului Penal astfel încât nici un judecător să nu mai poată încadra la consimțământ violurile fetelor și a susținut proiecte de introducere a educației sexuale în școli, precum și asigurarea de produse intime pentru fete.
Printre panica și frica instalate odată cu vestea războiului care a izbucnit la câteva sute de kilometri de noi, și-au făcut loc și câteva mici licăriri de speranță. Mânați de generozitate, empatie și solidaritate, oamenii au vrut să îi ajute prin donații, activități de voluntariat și oferirea de adăpost pe cei care semănau atât de tare cu ei și în locul cărora ar fi putut fi. Dar ce se întâmplă când refugiații care vin din Ucraina nu arată ca majoritatea albă? Mai stârnesc ei aceeași dorință de a fi ajutați și protejați? Un prim răspuns la aceste întrebări l-am primit în episodul de debut al emisiunii Eu sunt actrița principală, iar în cel de-al doilea episod ne propunem să analizăm problema mult mai îndeaproape, pornind de la experiențele pe care refugiații romi ucraineni le trăiesc aici, în România. Vom examina împreună modul în care, chiar și în situații dramatice de criză umanitară, stereotipurile toxice încă influențează modul în care romii au acces la ajutorul atât de necesar – hrană, adăpost, transport și informații. Împreună cu cei 3 invitați ai ediției – Andreea Câmpeanu, Marian Luka și Daniel Vasile – aflăm poveștile din gări și granițe la care au fost martori și explorăm:
⭐ Cum au fost întâmpinați refugiații romi ucraineni în România ⭐ Obstacolele de care s-au lovit ⭐ Ce înseamnă etica atunci când prezinți publicului larg un subiect atât de sensibil ⭐ Diferențele și asemănările dintre România și Germania atunci când vine vorba de ajutorul oferit refugiaților romi.
Marian Luca a absolvit masteratul în Studii Est-Europene cu specializarea „Ştiinte Politice” la Universitatea Konstanz din Germania. Din 2014 trăieşte la Berlin, unde lucrează ca asistent social la ONG-ul südost Europa Kultur, în special cu cetăţeni romi din România. În 2018 şi 2019 a fost stipendiat al programului de formare profesională pe legislaţiile drepturile omului şi ale minorităţilor din cadrul Înaltului Comisariat Pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite din Geneva, Elveţia. Din octombrie 2021 este consilier ales din partea partidului ecologist Bündnis 90/ Die Grünen, fracţiune majoritară a parlamentului local al sectorului Mitte, Berlin.
Andreea Câmpeanu este fotojurnalist și videograf freelance din Cluj-Napoca. Are un Masterat în Antropologie Vizuală și Media la Universitatea Freie din Berlin. În ultimii nouă ani, Andreea a documentat problemelor legate de migrație, dislocare și efectele conflictelor și a dezastrelor naturale. A documentat ramificațiile războiului din Sudanul de Sud, Republica Centrafricană, iar în prezent documentează efectele conflictului din Ucraina în România și Republica Moldova. Andreea a trăit și a lucrat în Sudan, Sudanul de Sud, Madagascar și Liban și a documentat reportaje foto în Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Spania, Maroc, Mali, Kenya, Uganda. Andreea a luat două burse de la Pulitzer Center on Crisis Reporting și una de la International Women Media Foundation, iar lucrările ei au fost publicate, printre altele, în New York Times, The Guardian, Time, Washington Post, Wall Street Journal, Le Monde, Paris Match, Vanity Fair Franța, etc, și fotografiile și lucrările ei video fost expuse în România, Germania, Marea Britanie, Olanda, Australia, Sudanul de Sud și Statele Unite.
Daniel Vasile a urmat studiile Facultății de Drept din cadrul Universității din București și un master în Carieră Juridică la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”. A fost consilier in cadrul Cabinetului Viceprim-ministrului Marko Bela – Secretariatul General al Guvernului României, Membru in Consiliul Director al Fondului Roman de Dezvoltare Sociala și Presedinte cu rang de Secretar de Stat al Agentiei Nationale pentru Romi. În 2016 a fost ales deputat la nivel național, fiind membru al Camerei Deputaților până în 2020.
More than two months have passed since the outbreak of an unjust and unequal war, driven by a desire for power and total control. Ukraine - the space millions of people called home - turned into the worst nightmare overnight. And for all Roma Ukrainian refugees, things turned out to be even more dramatic. Because, in their attempt to fight for survival, they also have to fight against racism and preconceptions in the countries where they are refugees.
These are the same preconceptions they had to deal with in their daily lives, only their impact is amplified by the uncertainty of the context. In the train stations, many of the Roma refugees are greeted with racism. At the borders, many of them are treated visibly differently than the majority. In the media, they are portrayed as instigators of conflict and chaos. These are the same preconceptions that reduced the heroic act of some Ukrainians who bravely defended their country by capturing a Russian tank to a title that does nothing but reinforce existing stereotypes: "a Russian tank stolen by the Roma."
In this context, the opening episode of the new edition of "I'm the Leading Actress" aims to take an in-depth look at how the war has affected Roma communities in Ukraine and how Roma refugees are being treated where they arrive. To really understand why, instead of reducing racism and amplifying solidarity, the war did the opposite, we’ll talk with Natali Tomenko - a Roma artist, researcher and activist from Ukraine. We also focus on the harmful representations in the media that only perpetuate some toxic stereotypes, and our colleague, Maria Dumitru - responsible for projects of inclusion and gender equality, interested in Roma feminism, migration, discrimination and gender issues - will present some relevant cases for the way in which the Roma community is affected.
Natali Tomenko is an artist, researcher and Roma activist. She completed her MA in Cultural Heritage Studies: Academic Research, Policy, and Management at Central European University in Vienna. She additionally holds an MA in Graphic Design from the Kharkiv State Academy of Design and Arts. Currently, she is working at ERIAC: European Roma Institute for Arts and Culture as an coordinator of the History and Commemoration section. In parallel, she is working as a board member and a Creative Director at ARCA: Agency for the Advocacy of Roma Culture in Ukraine, that in current circumstances of the War in Ukraine is working in areas of humanitarian aid and evacuation of the Roma people from Ukraine. Natali is also a National Volunteers Coordinator and Roma Rights Defender at the European Roma Rights Centre in Ukraine on a volunteer basis, with the aim of supporting the principal’s work in defending the human rights of Romani people across Europe and fighting against digital anti-Gypsyism. In the meantime, she engages with the visual representation of Roma history and culture, in the framework of art projects connected to Roma cultural heritage and Roma Genocide.
Maria Dumitru is a young Roma researcher, feminist and human rights activist. Maria holds a master’s degree in gender studies from the Central European University and in the past she worked for the World Bank in Romania, for organizations in Spain and Norway and collaborated with the Roma feminist theatre Giuvlipen. Maria currently lives in UK and works in feminist reasearch and with homeless Roma people from London.
Ne propunem ca fiecare episod să pună în centru organizații, inițiative sau persoane care contribuie într-un mod relevant la subiectele abordate. Te încurajăm să susții următoarele grupuri/organizații/persoane:
Nicoleta Ghiță este o persoană care prin arta ei luptă cu stereotipurile și rasismul: cântăreață, actriță în cadrul Giuvlipen și trainer în cadrul unor proiecte dedicate tinerilor. Puteți să o susțineți printr-o donație pe ko-fi:
GirlUP Romania esteprima organizație de activism și egalitate de gen pentru liceenii din România. Le puteți susține munca atât de necesară printr-o donație pe Patreon:
Pe Stop este o organizație care oferă femeilor cu o situație precară din București produse de igienă intimă. Donații directe către asociația Pe Stop pot fi făcute în contul de mai jos:
APKA e o organizație care oferă suport persoanelor rome și persoanelor vulnerabile din Ucraina.
Beneficiary IBAN: UA913052990000026005005018534 Receiver: Youth Agency for the Advocacy of Roma culture „ARCA”, UA, 39601, Poltava reg., Kremenchug, Pidhirna str., 14 Account with Institution Bank: JSC CB „PRIVATBANK”, City: 1D HRUSHEVSKOHO STR., KYIV, 01001, UKRAINE SWIFT Code: PBANUA2X
* This cultural project is co-financed by the National Cultural Fund Administration. The project does not necessarily represent the position of the National Cultural Fund Administration. AFCN is not responsible for the content of the project or how the results of the project may be used. These are entirely the responsibility of the beneficiary of the funding.
