Roma S(heroes) ateliere workshops

Ateliere Roma (S)heroes

Parte a proiectului „(Roma) heroes in Theater Education and Everyday Life”, un proiect european Erasmus+, atelierele gratuite „Roma (S)heroes” au adus împreună tinere și tineri romi și neromi cu vârsta între 16 și 30 de ani, interesați să descopere lucruri noi și să exploreze creativ figura eroinei/ eroului.

probl

PROBLEMA ROMÂNEASCĂ

Coordonat și editat de Oana Dorobanțu și Carmen Gheorghe, volumul „Problema Românească: O analiză a rasismului românesc” (Editura Hecate, 2019) reunește eseuri și cercetări de către autoare și autori rome și nerome, cu diverse formări profesionale, propunând perspective de analiză critică a rasismului de tip anti-roma, cu genealogii disciplinare din sociologie, antropologie, activism, feminism, studii culturale, istoria artei și experiențe trăite.

template imagine proiecte en

MEMORIA TRANSNISTRIEI

Proiectul Memoria Transnistriei și-a propus lărgirea repertoriului teatrului rom din România printr-o producție teatrală nouă („Kali Traš – Frica Neagră”). În continuarea proiectului Teatrul rom nu e nomad!, Giuvlipen reconstituie în „Kali Traš” un episod emblematic, puțin cunoscut şi discutat, din timpul regimului Antonescu: deportarea romilor de pe teritoriul României în Transnistria, în cel de-al doilea Război Mondial, așa cum apare el în memorialistica romă.

rom

ROMA FUTURISM

Conceptul de futurism rom este dezvoltat de actrița și dramaturga Mihaela Drăgan în 2018, în cadrul rezidenței artistice la centrul de artă Para Site din Hong Kong. Acolo pune bazele unei noi mișcări artistice – Roma Futurism. „Roma Futurism revendică figura vrăjitoarei rome, atât de streotipizată în imaginarul colectiv, iar vrăjitoria devine răspunsul nostru artistic și politic la inegalitățile sociale și la injustițiile lumii în care trăim.” (Mihaela Drăgan)

Mă ridic

Poți să mă scrii la nota de subsol în istorie
Cu minciunile tale amare, vorbe de nimic,
Poţi să mă târăşti chiar prin noroi,
Şi totuşi, precum praful, mă ridic.

Îndrăzneala mea te deranjează?
De ce eşti copleşit de invidie?
Că pășesc ca şi cum aş avea puţuri de petrol
Săpate la mine-n sufragerie.
[…]

Bikinav Tumenqe Mirre Asva

Vă vând lacrimile mele
celor care nu știu să plângă

E adevărat că sunt încă mică
Dar inima mea este mare.

E adevărat că sunt încă un copil
dar sufăr ca un om mare.
[…]

Imagini remanente

I
Indiferent cum pătrunde imaginea
forța sa persistă-n interior
ochii mei
caverne stâncoase în care pești-dragon evoluează
ahtiați de viață, intransigenți și receptivi
învățând să supraviețuiască
acolo unde nu există hrană
ochii mei sunt mereu flămânzi
și evocatoriindiferent cum pătrunde imaginea
forța sa persistă.
[…]

Florența

Urc scările
care împart tărâmurile
Între noi și ei.

Lumina nu merge,
și-n ciuda opresivei bătăi a soarelui, de dincolo de ziduri,
sunt luată-n brațe de neantul igrasios și întunecat
care mă recunoaște ca pe una de-ale lui.
[…]

Odă zeiței negre

Purtam un șirag de iasomie albă
pentru zeița neagră, și când m-am dezbrăcat
o petală-mi stătea lipită de piept
și liberă n-am fost – gonită,
descojită, aruncată,
am fugit din odaie-n odaie
cu trenă de mătase, până când, în sfârșit, m-am oprit să pozez pentru artiști
pe-un piedestal, ca alte Romnjii, înaintea mea
naufragiate în Europa, hăituite
refugiate, care, ca să-și câștige traiul, pozau
pentru portrete caravaggești numite „Gypsy”
[…]

(fără nume)

sâmburi,stafide,oglinzisâmburi,stafide,oglinzi
mutră palidă
mutră palidă
sâmburi,stafide,oglinzi
mutră palidă
te doare la ego?
sâmburi,stafide,oglinzi
mutră palidă

Nu-i vina ei că s-a născut femeie
nu-i vina mea că m-am născut femeie
[…]