SARA KALI / THE DARK MADONNA

SARA KALI

MADONA NEAGRĂ

Performance-ul „Sara Kali – Madona Neagră” este o invocație a sfintei rome, Sara Kali, împotriva discursului instigator la ură anti-roma.

Femeile rome sunt nevoite să înfrunte o dublă discriminare, aceea a rasismului și sexismului sistemic, al societății românești per ansamblu, dar și a sistemului patriarhal foarte bine conturat din cadrul comunităților rome tradiționale (vorbim aici de căsătoriile timpurii și lipsa accesului la educație pentru fete).

Spectacolul vorbește despre această dublă discriminare, așa cum transpare ea în discursul instigator la ură sau în reprezentările culturale stereotipice ale femeii rome și aduce în prim plan un personaj mitologic, Sfânta Sara Kali, o zeitate la care s-au rugat de-a lungul secolelor, cu precădere femeile rome, pentru a le oferi putere și compasiune.

Ca parte a ritualului, Sara Kali apare în fața spectatorilor, pentru a proteja și a oferi binecuvântare persoanelor rome care se lovesc în fiecare zi de atitudini rasiste, discriminatoare, sexiste și pline de ură („leul fioros care vrea să mă devoreze”).

„Sfânta Noastră, Sfânta Sara Kali,
mama tuturor neamurilor de romi
care sunt pe Pământ
sau dincolo de mormânt.
Mama tuturor romilor
și ocrotitoarea sufletelor noastre.
Mă rog ție, îți invoc puterea,
Mare Sara Kali, îndulcește toate inimile,
ia-ne toată grija și povara.
Ajută-ne, Sfântă Sara!”

Sfânta Sara Kali este cea care ne oferă muzica, dansul și darurile misterelor magiei. Poezia, muzica și invocația reflectă puterea Madonei Negre.

 

TEAM

Mihaela Drăgan, Mihai Lukács, Paul Dunca

EN
RO EN